Curs de Ayurveda

o prezentare moderna a cunoasterii traditionale supra vietii

AMN ROMANIA

AYUS GRUP

Conferinte de deschidere ale Cursului de Ayurveda / sesiunea 2015-2016 o introducere in domeniul Stiintei milenare traditionale a vietii - Ayurveda

Sistemul tradiţional Ayurveda oferă tuturor informaţii practice esenţiale despre modul sănătos de alimentaţie, despre modul înţelept de studiu, despre odihna care este necesară pentru a ne păstra starea de echilibru şi de sănătate. Actualmente, modul în care majoritatea oamenilor trăiesc reprezintă o alcătuire mai mult sau mai puţin explicită de cunoştinţe eterogene, care sunt preluate din familii sau din societate. La o analiză atentă putem constata că multe dintre aspectele preluate din familie sau din mediul social sunt eronate şi cu toate acestea ele alcătuiesc modul actual de viaţă al majorităţii oamenilor din prezent. În această direcţie Ayurveda ne poate ajuta enorm ca să învăţăm cum să acţionăm într-un mod înţelept în ceea ce priveşte cunoaşterea propriei noastre fiinţe şi totodată ne permite să dobândim o perspectivă superioară, înţeleaptă, asupra vieţii şi astfel să ne îmbunătăţim considerabil calitatea vieţii.

FORMULAR DE INSCRIERE

 Dupa completare, formularul de inscriere se va scana si se va trimite pe una dintre cele doua adrese de email mentionate in antetul formularului, conform precizarilor de la punctul 16.

Pentru inscriere se va folosi unul dintre cele doua conturi indicate la punctul nr. 16 din formular, in conformitate cu precizarile date.

Marti 6 octombrie 2015, ora 17.30 va avea loc Conferinta de deschidere a cursului de Ayurveda in orasul Onesti, in sala de pe strada Serelor 5A (in Dallas).

Relatii suplimentare la telefon 0744278335.

Conf de deschidere a cursului de Ayurveda Ploiesti 2015 va avea loc la data de 22 oct 2015 la Muzeul de Istorie, sala Media incepand cu ora 17.00. (in centru, aproape de Primarie)

Cursul de anul I va fi incepand cu data de vineri 23 oct 2015 saptamanal de la ora 15.

Adresa: str Bradului nr 10, spre iesirea dinspre Buzau, si in apropierea complexului Afi.

adresa de mail: ayurveda_ploiesti@yahoo.com

Telefon: 0723572522

ONESTI

PLOIESTI

CLUJ

Conferinta de deschidere a cursului de Ayurveda din Cluj-Napoca va avea loc joi,08.10.2015,ora 18.00 in Cluj-Napoca,la Clubul CFR,str.C.Dobrogeanu Gherea nr.17,

langa Pizzeria Napoli Centrale.

Cursul se va desfasura saptamanal,in ziua de luni,de la ora 17 incepand cu 12.10.2015.

Relatii suplimentare la telefon

0742-242422.

TIMISOARA

prima conferinţă duminică, 4 octombrie 2015,

a doua conferinţă duminică, 11 octombrie 2015,

cursul săptămânal sâmbăta de la 10.30 la 13.00,

locaţie sediul Dacica, str. Vergiliu nr.1 (Calea Buziaş),

tel.contact 0720 064 369

TARGOVISTE

Conferinţa de deschidere pe 9 oct 2015.
Locaţia Casa Sindicatelor de la orele 18,30 .

telefon de contact 0744536719
Cursul se va ţine pe Bd .Inependenţei nr 2 ,zona XXL.
Telefon 0744536719
Prima zi de curs este luni 12 oct de la ora 17.
Cursul se desfăşoară săptămânal de la ora 17.


AYURVEDA

Din zorii civilizatiei, sistemul traditional AYURVEDA a acordat prioritate sanatatii. Pentru practicienii ayurvedici din timpurile stravechi regulile de sanatate au devenit o parte integranta a vietii lor spirituale. Tocmai de aceea, in lucrarile traditionale ayurvedice exista felurite descrieri ale metodelor practice prin care ne putem asigura un mod de viata sanatos. In aceste scrieri se precizeaza in detaliu cum sa traiesti sanatos si cum sa procedezi pentru ca sa iti mentii sanatatea.  

Scopul principal al cunoasterii traditionale indiene asupra vietii - AYURVEDA - este pastrarea sanatatii celor sanatosi si eliminarea bolilor celor bolnavi. In prezent natura umana tinde sa devina din ce in ce acaparata de mirajul simturilor. Fiecare om isi doreste fericirea, dar baza reala a fericirii este sanatatea, insa extrem de putini sunt cu adevarat interesati de aceasta. Oamenii acorda corpului lor un interes mai mare doar atunci cand se imbolnavesc si dupa aceea merg la doctor. Adeseori ei ii cer medicului sa le dea remedii care le poata suspenda simptomele bolii instantaneu cat mai repede, fara a fi interesati de vindecarea reala si profunda.

Datorita acestui constant dezinteres pentru sanatatea reala, marea majoritate a oamenilor nu au o imunitate suficienta pentru a lupta cu bolile, iar vitalitatea lor scade pe zi ce trece. Cel mai adesea oamenii se imbolnavesc din cauze obisnuite si care, cele mai multe dintre ele, sunt evitabile. Cand cineva merge la spital, el gaseste acolo cativa oameni sau chiar o multime de pacienti care sunt internati, si atunci el trebuie sa cheltuiasca multi bani pentru tratament. De asemenea, in fiecare zi apar noi medicamente pe piata. Apar noi si noi reclame la medicamente si astfel omul ajunge sa cheltuiasca din ce in ce mai multi bani pe medicamente.

Totusi, in mod aparent paradoxal, cu toate noile facilitati medicale si in ciuda aparitiei de noi si noi medicamente foarte puternice, pentru om nu este inca posibil sa stopeze bolile sau sa stabilizeze starea de sanatatea. Aceasta deoarece oamenii devin din ce in ce mai indiferenti la sanatatea lor. Bineinteles ca pentru a trata o boala este esential sa facem un tratament adecvat si in acest scop sa folosim remedii eficiente, dar daca ne preocupam si de masurile profilactice naturale si de educatia adecvata pentru sanatate, astfel ca boala respectiva sa poata sa nu mai apara, numarul celor bolnavi va continua sa creasca.            

De fapt, ceea ce este foarte necesar astazi este sa cream conditii astfel ca societatea umana sa aiba din ce in ce mai putin nevoie de medicamente. Acest obiectiv poate fi realizat numai daca oamenii vor acorda mai multa importanta sanatatii lor decat sa "invite" boala in corpul lor si apoi sa depinda de medicamente. Oamenii trebuie sa urmareasca sa fie activi, alerti si mai ales interesati pentru a-si mentine starea de sanatate.

In calitatea ei de stiinta a vietii, AYURVEDA ne invata ca a stii cum sa iti mentii sanatatea este o necesitate vitala pentru fiecare. O asemenea cunoastere, cum este cunoasterea traditionala ayurvedica, este foarte valoroasa. Insa nu doar cunoasterea este esentiala, ci de fiecare data cand invatam ceva practic despre cum sa ne pastram sanatatea, este esential sa si aplicam aceasta cunoastere. Realizand importanta sanatatii si aplicand ceea ce invatam din aceasta stiinta milenara, ne putem mentine sanatatea. Acest tip de inclinatie de a folosi toate cunostintele disponibile pentru a ne mentine sanatatea vine din interior, deoarece ele rezulta dintr-o obisnuinta naturala.  

Trebuie sa realizam ca a avea un corp sanatos este una din cele mai mari realizari ale vietii noastre si ca succesul in viata depinde de sanatatea noastra. A ne mentine sanatosi este o mare realizare individuala si a ne imbolnavi este cel mai mare neajuns, deoarece bolile distrug sanatatea si bunastarea omului.

FOCSANI

CONFERINTA de DESCHIDERE

va avea loc la

S.C. DMF POLIPLAST S.R.L. in Sala de CONSILIU, etaj 2

Soseaua SURAII nr. 4, Vis a Vis de Complexul ONASIS, Orasul FOCSANI, Judet Vrancea

Vineri, 16 octombrie 2015, de la ora 17:00

Informaţii la tel. 0769 690188

CURSUL SE VA DESFASURA

S.C. DMF POLIPLAST S.R.L. in Sala de CONSILIU, etaj 2

Soseaua SURAII nr. 4, Vis a Vis de Complexul ONASIS, Orasul FOCSANI, Judet Vrancea

In fiecare zi de Vineri, de la orele17:30

Informaţii la tel. 0769 690188


DROBETA


DROBETA TURNU SEVERIN

Conferinta de deschidere va avea loc joi,15 octombrie 2015,ora 17,00

la Casa Tineretului,etaj.2.

Cursul se va desfasura saptamanal,in ziua de marti,ora 17,00 in locatia

de pe strada Mihai Viteazul,nr.32,bl.Z8,sc.3,et.3,ap.14.

Prima zi de curs este marti 20 octombrie 2015.

Relatii suplimentare la telefon nr:0723308683.

ALBA IULIA


Conferinta de deschidere curs de ayurveda din Alba Iulia va avea loc joi 22.10.2015, ora 17.30 la Sala Asociatiei Diamant, str Traian nr 20,etaj 2, centru, vis a vis de sediul PDL, langa clinica de Stomatologie.


TURDA


Conferinta deschide: TURDA

Vineri 16 octombrie 2015, ora 18.00

Str. Republicii nr 15/21 - Cabinet Avocatura

Cursul de anul 1 va avea loc saptamanal, joia de la ora 17.00 incepand cu data de 22 octombrie 2015

Adresa: TUrda, str Republicii nr 21 ap 15

Telefon: 0746-049133

Email: as1dana@yahoo.com


Cluj.pdf

Modalităţi practice ale sistemului Ayurveda

Ayurveda este un sistem foarte practic de ocrotire şi recuperare a sănătăţii. Modalităţile sale sunt accesibile şi uşor aplicabile şi nu în ultimul rând, ieftine. De asemenea, cunoştinţele ayurvedice au conţinuturi obiective pe care doar experimentarea directă le poate dezvălui. Modalităţile practice ayurvedice sunt netraumatice, neinvazive şi nu deranjează alte forme de tratament. Ele pot potenţa efectul aproape oricăror forme de vindecare şi, de aceea, pot fi administrate, fără nici un fel de probleme sau efecte secundare, împreună cu alte tratamente convenţionale. Din acest punct de vedere este bine să ştim că în Ayurveda există:

1. Procedee ayurvedice care sunt indicate persoanelor aflate într-o stare de sănătate relativ normală (care nu suferă de vreo afecţiune gravă). Aceste procedee au atât rolul de a proteja fiinţa umană care le aplică (nepermiţând instalarea vreunei afecţiuni), cât şi rolul de a o ajuta să devină din ce în ce mai armonioasă.

2. Procedee ayurvedice destinate persoanelor care suferă deja de anumite afecţiuni. Aceste procedee sunt destinate să elimine, înainte de toate, acea (sau acele) afecţiuni. Aplicarea acestui tip de procedee ayurvedice necesită aprofundarea cunoştintelor de Ayurveda.

 După cum se ştie, orice ştiinţă medicală are două obiective: primul constă în prevenirea bolilor (incluzând promovarea sănătăţii), iar cel de-al doilea constă în tratarea lor, în vederea vindecării, atunci când ele deja au apărut.

 

Dintre acestea, este întotdeauna mai bun şi de preferat primul tip, la fel cum este mult mai înţelept să te fereşti de noroi, decât să fie necesar să-l speli pe urmă de pe tine.

În Ayurveda exista o serie de metode de vindecare, folosite adeseori şi în scop preventiv, şi care se aplică în mod diferenţiat, în funcţie de tipul constituţional.


Principalele grupe de metode practice din Ayurveda sunt:

· utilizarea înteleaptă a plantelor medicinale (fitoterapia);

· alimentaţia sănătoasă şi adecvată constituţiei (dietoterapia);

· utilizarea terapeutică a culorilor şi vestimentaţiei (cromoterapia)

· folosirea în scop vindecător a cristalelor (cristaloterapia);

· valorificarea puterii curative a sunetelor (sonoterapia);

· utilizarea aromelor binefăcătoare naturale (aromoterapia);

· metodele simple şi accesibile de purificare corporală (pancha-karma);

· masajul tradiţional ayurvedic (abhyanga),

· valorificarea puterii vindecătoare a psihicului şi minţii (psihoterapia);

· cunoaşterea influenţelor subtile astrale (astrologia ayurvedică);

· practica procedeelor yoga (hatha-yoga);

· meditaţia profundă şi rugăciunea (dharana);

· îmbunătăţirea şi adecvarea binefăcătoare a stilului de viaţă.